Acest instrument face parte dintr-o serie care te ajută să îți îmbunătățești abilitățile în Excel. Vei găsi mai jos linkuri ale altor istorisiri.
Majoritatea oamenilor cred că o formulă în Excel produce un singur rezultat pentru o anumită celulă dintr-o foaie de calcul.
Însă cu funcția de matrice dinamice din Excel o singură formulă poate popula mai multe celule (fiecare cu un calcul unic), fiind extrem de ușor să creezi registre de lucru mari, în timp ce previi erorile. Poți folosi aceste formule magice oriunde ai nevoie să repeți un calcul pentru o varietate de date.
Iată două moduri prin care poți economisi timp și efort folosind matrice dinamice.
Începe: creează o tablă de adunare
Scopul tău: Creează o tablă de adunare și una de răspunsuri, precum cea de mai jos, pentru a-ți ajuta copilul să învețe matematică (și să te ajute să îi verifici răspunsurile).
Metoda veche: După ce introduceai valorile de adunat în primul rând și în prima coloană, urma să creezi o formulă (ca de exemplu =C4+B5) în prima celulă de tabel, iar apoi ai fi copiat-o și lipit-o pe primul rând, ulterior ai fi copiat și lipit acel rând pe cele de dedesubt. Foarte multe copieri și lipiri!
Varianta rapidă: Creează o singură formulă care să țină cont de întreaga zonă de celule și care să calculeze fiecare valoare dintr-o lovitură.
Cum faci asta: Folosește tabla de mai jos ca exemplu și introdu =C4:J4+B5:B18 în prima celulă de răspuns, unde C4:J4 reprezintă întreaga zonă de celule din primul rând, iar B5:B18 le reprezintă pe cele din prima coloană. Apasă Enter și întreaga tablă se umple!

Avansează: sintetizează datele după persoană sau categorie
Scopul tău: La câștigătorii unui concurs săptămânal de vânzări, află totalul vânzărilor pentru fiecare persoană și actualizează totalul pe măsură ce sunt adăugați noi câștigători.
Metoda veche: Ai putea folosi funcția =SUMIF() pentru a face totalul vânzărilor pentru fiecare persoană, însă din moment ce sunt adăugați săptămânal noi câștigători, va trebui să ajustezi manual de fiecare dată atunci când vei vrea să extinzi zona de celule.
Varianta rapidă: Utilizează o matrice dinamică care actualizează automat zona atunci când este adăugat un nou câștigător al săptămânii.
Cum faci asta: Tabla de mai jos îți afișează câștigătorii săptămânali de până acum. Pentru a obține o listă cu oamenii de vânzări și a omite înregistrările dublate folosește funcția UNIQUE(): într-o zonă liberă a registrului de lucru, introdu formula =UNIQUE(B3:B12) unde B3:B12 reprezintă lista curentă de câștigători.

Pentru a obține vânzările totale ale fiecărei persoane, vei folosi o versiune specială a funcției =SUMIF(): în coloana din dreptul numelui Murat, introdu formula =SUMIF(B3:B12,E3#,C3:C12), unde B3:B12 reprezintă lista curentă de câștigători, iar C3:C12 e lista curentă a vânzărilor săptămânale.
Semnul numeric (#) face magia aici, pentru că transmite programului Excel să facă trimitere la întreaga zonă de matrice dinamică, cu alte cuvinte, să țină cont de orice rând nou care este adăugat. Apasă Enter și Excel va sintetiza vânzările pentru fiecare persoană.

Acum când o adaugi pe Alyssa, câștigătoarea din săptămâna a 11-a, datele sunt adăugate automat în lista sintetizată a câștigătorilor:

Excel oferă multe modalități de utilizare a matricelor dinamice, inclusiv cu funcții precum FILTER(), SORT(), SORTBY(), SEQUENCE() și RANDARRAY(). Matricele dinamice te ajută să economisești foarte mult timp, fiindcă poți utiliza o singură dată funcțiile amintite pentru a completa un număr infinit de celule.