Această aplicație este disponibilă numai pe Mac cu Apple silicon.
Ai chef de ceva cu adevărat înfricoșător? Ia-ți un bilet cu destinația Resident Evil Village. În această aventură de groază, familistul Ethan Winters, eroul tău, ajunge într-un sătuc macabru din pădurile Europei de Est, în căutarea fetiței sale răpite. Adună arme pentru a te aventura în lumea vârcolacilor și garguielor urlătoare, dar și a unui monstru fleșcăit și strălucitor, cu o înfățișare atât de groaznică încât va trebui să te ascunzi sub pat pentru a-l evita.
Fiind cel de-al optulea joc al seriei Resident Evil, Village conține o mulțime de referințe din versiunile anterioare, însă chiar și cei care descoperă pentru prima dată seria se vor bucura de emoțiile și spaimele din acest sătuc bântuit.
Ce ne place: Detaliile vizuale incredibil de atmosferice. De la un castel gotic înalt până la o fabrică vastă și decrepită, fiecare locație este plină de detalii uluitoare care-ți transmit o senzație de groază. Iar în timp ce Lady Dimitrescu e pe urmele tale, doamna vampir înaltă de 2 metri și cu gheare uriașe, poți face efectele vizuale din Village să fie la fel de fluide pe cât sunt de înfricoșătoare prin activarea funcției MetalFX de la Metal 3. Cine se gândea că groaza poate arăta așa de bine?
Pont rapid: Zonele roșii de pe hartă conțin obiecte sau secrete pe care încă nu le-ai descoperit, cum ar fi o vază pe care o poți sparge pentru a găsi niște muniție sau o cușcă de păsări pe care o poți doborî pentru a găsi bani. Cercetează atent! Odată ce zona a devenit albastră, înseamnă că ai găsit toate lucrurile ascunse acolo. Și nu te panica dacă te împotmolești la porți închise cu lacăte de care nu poți trece, căci vei găsi cheia potrivită în doi timpi și trei mișcări.
Fă cunoștință cu dezvoltatorul: Capcom, compania japoneză gigant din domeniul jocurilor video, a creat unele dintre cele mai mari francize, printre care Resident Evil, Street Fighter și Mega Man. Resident Evil Village este abia al doilea joc al seriei, după Resident Evil 7: Biohazard din 2017, care utilizează o perspectivă de tip first person.
Această aplicație este evaluată cu 17+, ceea ce înseamnă că poate conține limbaj ofensator; violență realistă, fantastică sau în formă de desene animate; și teme cu conținut pentru adulți, sugestive sau de groază, ce pot fi nepotrivite pentru copiii cu vârste mai mici de 17 ani.
