NIVELUL URMĂTOR

Vezi Word altfel

Descoperă diverse modalități de vizualizare în Microsoft Word.

Fie că‑ți notezi idei, redactezi, editezi sau tipărești, diversele modalități de vizualizare a documentelor disponibile în Microsoft Word îți oferă o perspectivă cu totul nouă asupra textului. Iată cum să le adaptezi la proiectul la care tocmai lucrezi.

Accesează toate informațiile de care ai nevoie

Pentru a vedea cele patru tipuri de dispunere în pagină disponibile, apasă pe fila Vizualizare din Word.

Vizualizările de tip schiță sunt ideale pentru sesiunile de brainstorming și pentru a‑ți organiza ideile și notițele folosind antete și subtitluri. Treci la vizualizarea Schiță pentru a te concentra doar pe text și a nu te lăsa distras de paginare și spațiile dintre paragrafe.

Aspectul Pagină imprimată este ideal pentru a aranja textul în pagină, a ajusta spațiile între paragrafe sau pentru a regla dimensiunea și poziția graficelor și a tabelelor.

Când ești pregătit să‑ți partajezi lucrarea, apasă pe Aspect pagină imprimată pentru a vizualiza și a aranja felul în care documentul tău va arăta în format PDF sau imprimat pe hârtie. Folosește Aspect pagină de Web pentru a vedea cum va arăta textul tău convertit în format HTML.

Vezi totul în perspectivă

Dă clic pe Pagini multiple în fila Vizualizare pentru a vedea cursivitatea textului tău de la o pagină la alta sau micșorează până ajungi la o imagine de ansamblu a întregului document.

Pentru a simplifica editarea documentelor lungi, folosește funcția Scindare, cu ajutorul căreia poți vizualiza și prelucra simultan două secțiuni ale aceluiași document. Sau folosește jumătate de fereastră pentru a edita în modul Schiță și dedică cealaltă jumătate unei vizualizări cu pagini multiple.

Editează rapid vizualizând simultan pagini multiple.

Folosește bara laterală

Bara laterală din Word (Vizualizare > Bară laterală) te ajută să navighezi mult mai rapid prin documentele lungi.

Folosește bara laterală Navigare pentru a vedea toate capitolele, anteturile și subtitlurile din documentul tău sau alege modul Vizualizare miniatură pentru o listă a paginilor și dă clic pe orice element sau imagine în miniatură pentru a sări direct la secțiunea dorită.

Bara laterală Revizuire este excelentă pentru a monitoriza modificările aduse. Aceasta afișează toate comentariile sau modificările propuse. Dă clic pe una dintre ele și vei fi direcționat direct către acea secțiune a documentului.

Comută la bara laterală Căutare pentru a găsi și înlocui rapid fragmente de text sau pentru a vedea o listă cu fiecare apariție a unui cuvânt sau fragment de text în cadrul documentului.