Dacă ți‑ai dorit vreodată să retractezi un e-mail trimis prea devreme, atunci Airmail 3 te poate ajuta. Iată cum funcțiile de planificare ale acestei aplicații de e-mail trimit mesajul potrivit la momentul potrivit.
Amână trimiterea pentru a nu regreta
Cu Airmail, funcția Sending Delay (Trimitere amânată) îți permite să amâni trimiterea unui mesaj cu cinci până la 120 de secunde. Astfel, vei avea câteva clipe să te răzgândești după ce ai apăsat Send (Trimite). Poți seta perioada dorită din Airmail 3 > Preferences (Preferințe) > Composing (Redactare).

Dacă ți‑ai schimbat brusc părerea și vrei să anulezi trimiterea e‑mailului, vei găsi mesajele amânate în directorul Drafts (Ciorne), etichetate cu Pending (În așteptare). Apasă butonul Cancel (Anulare) și e-mailul nu va fi expediat, scutindu-te de multă bătaie de cap!
Planifică‑ți din timp e‑mailurile
Send Later (Trimite mai târziu) este o funcție pentru conturile de Gmail sau cele de tip Exchange care îți permite să planifici ora și data la care va fi trimis mesajul tău. Acest lucru este foarte util atunci când, de exemplu, vrei să amintești cuiva să facă ceva poimâine. Poți compune e‑mailul de acum și îl poți programa pentru expediere la momentul dorit, oricând ar fi el.
Pentru a programa un e‑mail pentru trimitere, apasă pe pictograma Send Later din colțul din dreapta-sus al ferestrei New Message (Mesaj nou). Este vorba despre un simbol cu un avion de hârtie încercuit cu o săgeată. Setează timpul și data, apoi apasă pe Schedule (Programează).

E‑mailul planificat va sta cuminte în directorul Send Later până îi va veni momentul să fie trimis. Dacă nu găsești directorul în meniul lateral, accesează Airmail 3 > Preferences > Favourites (Favorite) și activează căsuța Send Later.
E-mailul va fi expediat la momentul programat, chiar dacă Airmail nu este pornit sau nu rulează în fundal. Dacă a intervenit o schimbare de plan, poți reprograma e‑mailul în directorul Send Later, îl poți trimite instant, poți șterge programarea sau chiar întregul mesaj.
Cum să răspunzi rapid
Dacă vrei să trimiți rapid e‑mailurile, încearcă funcția Quick Reply (Răspunde rapid) din Airmail. În mod implicit, atunci când răspunzi la un e‑mail prin Airmail, acesta se deschide într-o fereastră nouă. Quick Reply îți permite să treci peste acest pas.
Cel mai simplu mod de a folosi funcția Quick Reply este prin apăsarea tastei Q. De asemenea, poți da clic și ține apăsat pe pictograma Reply (Răspunde) din partea de sus a listei cu mesaje (e o săgeată curbată îndreptată înspre stânga), iar apoi vei alege Quick Reply din meniul care va apărea.
Pentru a face Quick Reply procedura standard de răspuns la mesaje, apasă pe Airmail 3 > Preferences > Accounts (Conturi). Alege contul dorit și apasă pe pictograma Gear (Rotiță) sau pur și simplu dă dublu-clic pe cont. Apasă pe Composer (Redactor), iar apoi selectează Quick Reply în căsuța Default (Implicit).