Dennis Shirk, producător principal al Civilization® VI: Gathering Storm, testa o variantă incipientă a jocului atunci când a dat peste o situație pe care nu o mai văzuse niciodată: misionarii pe care îi conducea de‑a lungul continentului tot dispăreau. Mai târziu a descoperit că aceștia erau anihilați de lava care erupea din vulcani până atunci inactivi.
Acesta e doar unul dintre pericolele cu care te vei confrunta în extensia Gathering Storm din Civilization VI, care introduce mediul natural ca participant activ în lumea virtuală. De la râuri care se revarsă peste maluri, până la lipsa de locuințe cauzată de dezastrele naturale, te așteaptă o adevărată avalanșă de amenințări ecologice.

„Ne‑am gândit la modalități în care oamenii interacționează cu planeta și la cum natura reacționează înapoi”, spune Ed Beach, designer și programator șef. „Reacția pe care trebuie să o ai la un mediu în schimbare adaugă o nouă dinamică jocului.”
Efectele schimbărilor climatice se intensifică în nivelul Modern Era (Epoca modernă). Pe măsură ce civilizațiile încep să ardă combustibili fosili, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă crește și afectează mediul înconjurător. Dezastrele naturale devin mai frecvente și mai devastatoare. De exemplu, dacă planeta ajunge destul de fierbinte încât să topească calota glaciară polară, orașele de coastă vor fi inundate odată cu creșterea nivelului mării.

Dar nu e totul cu foc și pucioasă. Poți să te gândești încă de la începutul jocului la surse de energie regenerabilă și poți debloca tehnologii pentru a face față catastrofelor naturale. De exemplu, dacă vei construi The Flood Barrier (Barajul împotriva inundațiilor) în nivelul Atomic Era (Epoca atomică), vei proteja orașele de coastă împotriva creșterii nivelului mării.
„Civilization e un joc optimist”, afirmă Beach. „Oamenii ne‑au întrebat de ce nu am făcut un joc apocaliptic, în care planeta este distrusă în cele din urmă. Dar Civilization este despre modul în care omenirea se confruntă cu tot felul de provocări, despre cum învață din greșeli și găsește modalități de a merge mai departe. Am vrut să păstrăm aceeași temă centrală și în Gathering Storm.”